Misiune, valori si credinte

Adela pe May 11, 2007

Fiecare dintre noi venim pe aceasta lume cu un scop. Avem de indeplinit o misiune, avem un mesaj de transmis. Cand suntem copii viata noastra este directionata de familie si de scoala. Ajungem adulti si credem ca ceea ce ne-a fost imprimat in copilarie este adevaratul nostru scop in viata. Sa avem o familie, sa avem un loc de munca bun si stabil, sa urcam pe scara sociala, sa ne autodepasim permanent si sa ne perfectionam continuu.
Vine un moment in viata fiecaruia cand se intreaba care este scopul lui, pentru ce traieste, pentru ce se lupta si unde vrea sa ajunga. Este un moment al adevarului si de multe ori se dovedeste a fi dificil. Dificultatea decurge din sinceritatea cu tine insusi, din increderea pe care o ai in propria-ti persoana si din raspunsurile care iti pot indica un alt drum decat cel initial.
Luptam pentru o viata mai buna, pentru a avea o familie, pentru recunoasterea noastra ca profesionisti. Ne comparam cu cei asemeni noua si reusim sa urcam pe scara ierarhica. Ceilalti ne invidiaza. Avem cea mai buna casa, avem cea mai buna masina, cea mai frumoasa familie. Si, totusi exista in viata noastra o nemultumire care apare la suprafata in momentele de criza. Cand unul dintre elementele stabile se clatina si se prabuseste atunci intervine intrebarea: pentru ce m-am luptat si pentru ce sa continui aceasta lupta?
Credem ca ceea ce au ceilalti este mai pretios decat propria persoana. Nu este vina noastra. Asa am fost educati. Asa ne-au crescut in scoala. “Sa-i apreciezi pe ceilalti si sa nu te scoti pe tine in evidenta.”
Atunci cand exista in voi o calitate extraordinara este pacat sa nu o folositi si sa nu o aratati celorlalti. Atunci cand intalniti o calitate la ceilalti este regretabil sa nu incurajati dezvoltarea ei. Interactionam unii cu ceilalti intr-un ritm alert si in maniere atat de diferite incat uneori nu ne dam seama de propriile calitati. Talentele noastre sunt atat de bine ascunse incat nu se vad de prima oara. Avem nevoie de ajutor sa le descoperim si uneori dureaza o viata intreaga. Alteori o intamplare deosebita scoate la iveala trasaturi de caracter nemaipomenite. Atunci cand pierdem ceva sau pe cineva realizam importanta pe care a avut-o in viata noastra. In acele momente ii recunoastem importanta si valoarea. Nu conteaza cum privesc ceilalti ceea ce ati descoperit, conteaza importanta pe care o acordati acelei descoperiri.
Ati descoperit acele calitati care dau valoare vietii voastre? Ati reusit sa descoperiti pentru ce luptati?

Scris in Valori, Motivatie | Comentarii (0)

Ti-a placut acest articol?
Aboneaza-te la blog cu Bloglines...
sau foloseste FeedBurner pentru abonare si vei afla imediat noutatile.

Trackback URI | Comments RSS

Leave a Reply